Moțiunea de cenzură depusă de ACL a căzut. Ponta: „Cei de la PDL au întotdeauna mai multe semnături și mai puține voturi. Sper să nu se întâmple la fel cu candidatul la prezidențiale”

Moțiunea de cenzură depusă de ACL a căzut. Ponta: Cei de la PDL au întotdeauna mai multe semnături și mai puține voturi. Sper să nu se întâmple la fel cu candidatul la prezidențiale
Publicat: 22/09/2014, 19:11

Moțiunea de cenzură depusă de ACL, cu titlul „Victor Ponta pune în pericol statul de drept! Opriți fraudarea alegerilor de către PSD!”, a fost respinsă de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului.

Premierul Victor Ponta a declarat că este pentru a doua oară când cei de la PDL adună mai multe semnături decât voturi. Și președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a spus că ACL intră cu „un eșec în campania electorală”, deoarece au obținut mai puține voturi decât semnături. Pentru moțiunea de cenzură au fost 171 de semnături, iar în plen au votat-o 154 de parlamentari. Pentru a dărâma Guvernul Ponta, ACL avea nevoie de 288 de voturi.

A fost cea de-a doua moțiune de cenzură, depusă împotriva Guvernului Ponta.

Președintele Senatului Călin Popescu – Tăriceanu le-a reproșat celor de la PNL că au trădat electoratul și că nu au semnat pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu.

Vasile Blaga l-a acuzat pe Victor Ponta că se pregătește să fraudeze alegerile prezidențiale și că se vede că îi este teamă deoarece Klaus Iohannis va ajunge președintele României.

„De ce îți e frică Victorie nu scapi! De pe 16 noiembrie, Iohannis va fi președinte, iar tu vei avea timp să mănânci popcorn cât vrei tu!”, a adăugat Blaga.

Verestoy Atilla de la UDMR a anunțat că nu va susține moțiunea de cenzură depusă de ACL.

„Uitați că deja nu mai avem prim-ministru”, a spus Ludovic Orban, când a luat cuvântul de la tribuna Parlamentului, arătând că premierul nu se află în sală. El l-a comparat pe premier cu dr Jekyl si Mr Hyde.

„Ponta a devenit un mincinos desăvârșit încât ar păcăli și detectorul de minciuni”, a spus Orban.

„Cineva își bate joc de primul-ministru Victor Ponta”, a plusat și fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, comparând lansarea premierului de pe Național Arena cu cea din Coreea de Nord. „Se întâmplă ceva putred la PSD”, a spus Ungureanu, moment în care Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, i-a tăiat microfonul.

Tudor Ciuhodaru de la PPDD a venit cu următorul mesaj: „țineți minte cinci cuvinte, Victor Ponta iar vă minte”. El a anunțat că va vota moțiunea de cenzură. „Nu vă mai fie frică, votați, și domnul acesta pică”, și-a încheiat discursul Ciuhodaru.

„PDL nu s-a schimbat, în afară de atacuri la persoană nu am găsit o idee bună pe care să o folosim în actul de guvernare”, a replicat premierul.

El l-a ironizat pe Sorin Roșca Stănescu de la PNL despre care a spus că s-a temut că „elibera” și el.

„Nu vă eliberați toți deodată. Mai răsfirați, băieți, mai răsfirați”, a completat premierul Ponta.

Moțiunea nu a fost așteptată cu emoții prea mari nici de către membrii Executivului, nici de către semnatari. Conform aritmeticii parlamentare, ACL și PMP nu a avut suficiente voturi cât să demită Guvernului, fiind nevoie de cel puțin 100 de voturi în plus.

Potrivit liderului deputaților PNL, George Scutaru, moțiunea a fost inițiată mai mult pentru a cere explicații premierului pentru actele normative adoptate, nu neapărat pentru a demite guvernul.

„Moțiunea este un demers politic, au trecut doar două moțiuni de cenzură în 24 de ani. Important este să-l aducem pe Ponta în Parlament, să dea niște explicații. De ce PSD ține la sertar legea amnistiei și grațierii, le-a promis baronilor PSD, ca Bunea Stancu și Duicu, că dacă ajunge președinte legea va trece? Îl va elibera pe Dan Voiculescu dacă ajunge președinte?”, a spus George Scutaru, pentrugândul, la începutul lunii septembrie.

Este cea de-a doua moțiune de cenzură pe care opoziția o depune împotriva Guvernului Ponta. Nici data trecută, în mai 2014, când liberalii au inițiat prima moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta, cu titlul „Opriți Guvernul Ponta 3 – Guvernul corupției, demagogiei și minciunii!”, moțiunea nu a reușit să treacă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună